miercuri, 18 februarie 2015

Diferenta dintre obsesie si dragoste


Cu toții am fost acolo. Am văzut o persoană și a fost ca un fel de magie. Puf! Pe asta o vreau ! Și ne-am pierdut nopți gândindu-ne cum să o cucerim , cum să îi arătăm cât de important/importantă este pentru noi.
Numai Dumnezeu și patul nostru ne-au fost martori la toate gândurile disperate și la toate durerile acelea insuportabile de inimă când nu înțelegeam dacă este vina noastră că nu ne dă atenție sau dacă așa a fost să fie și persoana aceea nu a fost să fie a noastră. Dar cum între dragoste și obsesie este o linie fină putem să trecem oricând de cealaltă parte a baricadei.
Foarte important ar fii să nu o facem!
Și acum vine întrebarea grea. Cum îți dai seama dacă ești foarte îndrăgostit de cineva sau ești obsedat de aceea persoană ?
Am căutat pe vastul internet după o definiție cât mai clară a obsesiei și am găsit .

obsesie s.f. 1 Imagine, idee care urmăreşte pe cineva neîncetat; preocupare chinuitoare. Se împletesc gîndurile, obsesiile şi amintirile (BOGZA). 2 (med.) Tulburare psihică ce se manifestă prin prezenţa unor idei, amintiri care se impun împotriva voinţei subiectului, prin tendinţa exagerată de a face doar un anumit lucru, prin manii, prin frică etc. In tăcerea asta, conştiinţele lor se simţeau spionate şi sufereau ca de o obsesiune (VLAH.). pl. -ii. g.-d. -iei. şi (înv.) obsesiune s.f. aiciDoamne cât seamănă cu dragostea! Așa am zis prima oară când am citit asta !Apoi am realizat că dragostea nu obsedează ființa umană ci doar inima ființei. Am considerat că a fi îndrăgostit presupune să îți faci griji pentru acea persoană fără a-i invada spațiul personal fără voiai ei, a te putea stăpâni în preajma ei și a te putea comporta normal chiar dacă inima stă să îți iasă din piept, a privi cum persoana aceea pleacă de lângă tine și a avea maturitatea de a o lăsa să fie fericită fără tine. Doamne, cât de greu este să faci asta controlând fiecare gest și mimică a feței și totuși ținând ascunsă o dorință imensă de a îmbrățișa ca un copil acea persoană. Asta face diferența dintre dragoste și obsesie, din punctul meu de vedere: Faptul că dragostea nu este bolnavicioasă și incoerentă . Dragostea este pur și simplu dragoste!